“In cautarea” Tibetului


În ceea ce privește China…încă nu mă pot pronunța. Pot vorbi doar de Beijing. Ieri îmi venea să plâng după o zi de căutat locuri, trimis emailuri și multe încercări de a găsi o agenție pentru permisele de Tibet.

Eram în ultimul hal de oboseală psihică. Îmi zvâcnea capul după atâtea urlete, înghesuială, miros de canal.

Mă simt obosită de când mă trezesc. Mă obosește numai gândul că trebuie să îmi fac loc în mulțime, că trebuie să stau la cozi, să dezenez pentru a mă face înțeleasă. Uneori copiii zâmbesc, se uită curioși la aparatul foto, dar sunt repede trași de mânecă de părinți. “Nu te apropia, s-ar putea să muște”.

La început spuneam “sorry” din metru in metru. Acum, că încep să mă obișnuiesc cu sistemul, doar îmi fac loc, încercând să nu mă enervez. Mă acaparează acest stil de viață. Uneori mi-e frică să nu asimilez mai mult decât e nevoie acest comportament de supraviețuitor.

Capul mi-e plin de paroxisme. Probabil sunt idei de european care privește de sus, care are prea multe așteptări. E doar o tristețe la gândul Chinei citite în cărți, văzută în poze. Cum a ajuns așa una din cele mai mari civilizații ale lumii?

Într-un astfel de stadiu de semi-salbaticie te vezi din cap până în picioare . Ți se face pielea de găină. Te simți neputincios, acaparat, tu însuți decăzut.

Te vezi singur…infinit de singur. Ți-e frică să nu ți se facă greață, de teamă că dacă mori acolo, nimeni nu te va ajuta. Te întorci cu gândul la locul de unde ai plecat, revezi speranța unei regăsiri de sine, a unor răspunsuri…încă mai sper.

Totul se desfasoară cu o viteză înăbușitoare în jur. Lipsa de aer curat se simte. Mă panichez puțin, trag mai mult aer în piept și mă înec. Un om întoarce capul la mine cu o privire indiferentă și pleacă mai departe. Adaptarea continuă.

[…]

Am primit azi răspuns de la agenția cu care ne-a făcut legatura doamna consul de la ambasada României din Beijing.

1100 de $ de persoană ne-ar ajunge pentru un tur de 10 zile in Tibet.

Altă agentie ne-a răspuns cu 800 $ de persoană turul de 8 zile.

Cu părere de rău trebuie să anunțăm că Tibetul pică. Nu avem bugetul necesar. O nouă întrebare ne vine în minte: cum ieșim din China? Pentru orice țară în care am fi vrut să mergem trebuia să trecem prin Tibet. Rămâne să căutam zboruri. Sau să încercăm să trecem prin Myanmar. Facem calcule peste calcule și trimitem zeci de mailuri fără succes.

În căutarea noastră de soluții am descoperit “noile reguli” impuse de China pentru Tibet.

-străinii nu au voie să viziteze Tibetul singuri, fără un tur organizat;

-străinii nu au voie să meargă cu autobuzul prin Tibet. Trebuie să ajungă acolo doar cu avionul;

-granița  cu Pakistanul- Khunjerab Pass nu e deschisă pentru străini;

-nu poti vizita decât câteva locuri în Tibet (doar ce vrea partidul), întrucat celelalte sunt periculoase;

Periculoase pentru cine? ma intreb. Pentru imaginea partidului comunist din China, mai mult ca sigur.

În concluzie, Tibetul a devenit imposibil de vizitat după bunul plac.

Și noi încă suntem în căutare de soluții de iesit din China, la un preț decent.

Ce brand de rucsac foto folosesti?

View Results

Loading ... Loading ...


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *