Laozhai Hill


articol scris de Simina Cernat

“Repede, repede, ca pleaca Soarele. Ai grija la piatra asta, e alunecoasa.”

Mai catarandu-ne, mai alunecand, intr-un timp record am ajuns gafaind in varful dealului. Cativa fotografi deja aveau trepiedele montate si pozau curcubeul care isi facuse aparitia odata cu noi. Nori grei veneau cu o viteza care ma facea sa merg cu capul dat pe spate.

“Hei,ai grija!” Inca un pas si verificam inaltimea muntelui. Din varf vedeam in toate directiile si nu stiam unde sa privesc mai intens. Aveam de ales intre raul de un verde aprins, niste munti indepartati care capatau nuante rosiatice, oraselul zgomotos si niste munti in care se vedea ploaia cum uneste cerul cu pamantul.

Brusc, a inceput sa ploua. Fotografii au coborat putin mai jos, la un adapost. Doar noi am ramas, imbracati in pelerinele batute de vant. Ploaia era rece, ne intra in ochi, ne lasa fara aer.

Natura dezlantuita langa noi, aruncandu-si energia prin noi era uimitoare. Ma tineam de o piatra si nu imi venea sa cred. Se crease un triunghi: noi doi si forta naturii. Si era furioasa si frumoasa. Ne dezvaluia misterele ei, ne inconjura si ne arunca intr-o alta lume. Respiram mai repede, radeam si priveam cu ochii mari. Voiam sa cuprind privelistea aceea si sa o pastrez. Voiam sa ploua mereu. Ploaia ne voia acolo, simteam asta. Era bucuroasa si binevoitoare. Asa eram si noi.

S-a intunecat. Noi eram inca pe munte. Am coborat foarte incet, senzatia inca mai dura. A fost un soc revenirea in orasel. Oamenii pareau o alta specie. Noi paream o alta specie. Si am adormit ca trasniti. Frumusetea ploii poate fi obositoare.

Ce brand de rucsac foto folosesti?

View Results

Loading ... Loading ...


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *