Paradoxul din Manali


Ai crede că Manali e genul de oraș vizitat în grabă de turiștii care se duc sau se întorc din Ladakh. Nu este așa. În restaurante am întâlnit oameni care se purtau de parcă locuiau acolo de ani. Se cunoșteau toți între ei, deși erau din toate colțurile lumii, de toate religiile și rasele și vorbeau de parcă erau prieteni de-o viață. Auzisem în treacăt că Manali e vestit pentru libertinaj, drogurile foarte ieftine și cartierele de evrei, care ori își făceau de cap după terminarea serviciului militar, ori veneau în pelerinaje, foarte religioși fiind.

Puterile ne-au dus doar până peste drum de guest house, la un restaurant unde la o masă niște bărbați vorbeau foarte tare. Câteva tinere se învârteau în jurul lor sperând la puțină atenție. Privirile lor m-au urmărit avid până la masa la care m-am trântit obosită. Păreau personaje teribiliste, dubioase chiar. Semnele vieții pline de plăceri și excese pe care o duceau se citeau în ochii încercănați, confuzi și goi. Erau bărbați plini de tatuaje, trecuți de tinerețea risipită. În timp ce mâncam, grupul de petrecăreți de lângă noi creștea văzând cu ochii. Gesticulau atrăgând atenția și plănuind chefurile viitoare. Un guru cu chip viclean și părul lung până la genunchi a ieșit dintr-o cameră cu câțiva adepți în urma lui. Când s-a întors, grupul lor se mărise cu trei fete care păreau a spera să atingă iluminarea după o perioadă în ashramul acelui șarlatan. O fată cu chip naiv vorbea la telefon și spunea că e blocată într-un sat mic în mijlocul munților Himalaya. Am început să râdem și am mers într-o plimbare în micul sat, care era mai mare decât un oraș mare din România.

M-a impresionat parcul natural de pe marginea râului. Era o micuță pădure de conifere cu brazi imenși prin care se infiltra o lumină verde. Iarba era moale și fină. Comunicam cu brazii care îmi mângâiau fața și îmi transmiteau energia lor imensă. Mă simțeam acasă printre toți acei arbori minunați, cu scorburi imense care mă înghițeau cu totul. Orașul dispărea în plan secundar, în spatele crengilor. Freamătul turiștilor se pierdea în poveștile prin care au trecut acei copaci imenși, vechi de sute de ani. M-am întins pe mușchiul crud cu Soarele încălzindu-mi fața. Peste două zile aveam să înfrunt aerul rece de octombrie din România. Parcă timpul își schimbase cursul și trecea lent, savurând odată cu mine acel colț de rai.

După o îndelungă plimbare ne-am îndreptat spre ieșire. Cărarea se bifurca și în scurt timp înaintam printre plantele înalte, îndepărtându-ne de ieșire. O maimuțică a apărut în fața noastră agățându-se de o creangă. Ne-am apropiat să o vedem mai bine, când un răsuflat furios ne-a atras atenția. O maimuță mare, probabil mama puiului se îndrepta furioasă spre noi. Am luat-o la fugă cu aparatele deasupra capului, țipând. După câțiva metri s-a oprit. Eu încă mai alergam urlând. Stelian agasa maimuța cu sunete ascuțite și mișcări bruște . Încă alergând și țipând, l-am luat de mână și l-am tras după mine. Maimuța începuse din nou să alerge după noi. Nu știam că pot alerga așa de repede încărcată cu obiective foto și un rucsac de 10 kg în spate. În sfârșit, maimuța ne-a lăsat în pace. M-am asigurat că și Stelian mă urmează fără să își mai măsoare puterile cu vreo altă maimuță. Am găsit ieșirea și  ne-am grăbit să ne facem bagajele pentru plecarea spre Delhi. Am găsit loc doar la clasa deluxe, unde indieni bogați îmbrăcați în combinații ale stilului occidental cu cel indian, încercau să adopte și o atitudine occidentală, rezultatul fiind unul trist.
Manali mi-a rămas în minte ca un oraș în care diversitatea primează. Oameni de toate felurile fac acest “mic sat din munți” să devină un stil de viață. Două evreice se certau cu un comerciant. Nu îmi puteam lua ochii de la pielea lor măslinie, ochii strălucitori, nasul drept și fruntea înaltă care le caracterizează. Evreicele sunt frumoase când tac și fermecătoare când vorbesc tare, cu accent puternic. Forța munților Himalaya îmi tăia respirația privită prin parbrizul imens al autocarului, care se grăbea să iasă din munți. Ghiceam peisaje emoționante în noaptea neagră, abia scăldată de lună. Răsărit în New Delhi.


One response to “Paradoxul din Manali”

  1. Ai crede că Manali e genul de oraș vizitat în grabă de turiștii care se duc sau se întorc din Ladakh. Nu este așa. În restaurante am întâlnit oameni care se purtau de parcă locuiau acolo de ani. Se cunoșteau toți între ei, deși erau din toate colțurile lumii, de toate religiile și rasele și vorbeau de parcă erau prieteni de-o viață. Auzisem în treacăt că Manali e vestit pentru libertinaj, drogurile foarte ieftine și cartierele de evrei, care ori își făceau de cap după terminarea serviciului militar, ori veneau în pelerinaje, foarte religioși fiind.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *